Asta era un slogan care se urla pe strazile Bucurestiului in ’90. Iliescu, presedintele tarii – parca dintotdeauna la Romaniei – trimitea minerii in strada sa-i bata pe sarmanii studenti care protestau pasnic, cu cantece si cu un adevarat dor de libertate.
Erau momente in care oamenii inca mai sperau sa salveze, ceea ce n-aveau sa obtina niciodata: Libertatea Romanesca.
N-am sa fac o analiza a ceea ce a fost in decembrie ’89. O fac altii de 20 ani, fara niciun sens si fara niciun raspuns clar.
De fapt, am ajuns chiar sa cred, ca nu mai pasa nimanui despre ce a fost vorba atunci. Anii au trecut, copiii de-atunci sunt mari acum, problemele sunt altele…si a intervenit Uitarea. Neuronu’ meu “conspirativ” constipat (:D) zice ca “s-a vrut sa se uite”.
Scenarii sunt sute, mii..
“A fost o conspiratie internationala pentru inlaturarea unui alt segment al cortinei sovietice, a fost o mare invalmaseala de informatii si servicii pe teritoriul Romaniei, a fost mana nu stiu caror Organizatii oculte care a vrut sa puna “stapanire” pe una dintre cele mai valoroase tari din lume: Romania….”
Astea-s numai cateva…
Oh tu, micule Moga, nedescoperitule! 
)
Acum multi ani am cantat. M-am apucat de chitara si m-am tinut de ea …cam 7 ani, am facut si canto cam 3, nu mi-e rusine sa recunosc ca am luat premii la acel festival comunist “Cantarea Romaniei”, cantand la chitara “Chemare” de Adrian Doxan, sau alte cantece ( deloc comuniste ).
Dupa anii ’90 am incercat sa fac o “cariera” in muzica. Mai bine incercam de marmura. Aveam succes! (vezi Videanu) 
Imi compusesem niste cantece, niste oameni extraordinari de la Teatrul Fantasio Constanta, m-au ajutat cu orchestratia ( negativele), si astfel am ajuns sa cant un soi de muzica usoara. Dar eram happy:) Aveam doar 15 ani, si eram fericit:
Cantam cantecele mele, erau cantate pe o scena…sfidand pupincurismul si curvismul din muzica romaneasca de atunci. Un vechi bun prieten, Laurentiu Baraitaru…chiar mi-a cantat o compozitie intr-un Festival la Mangalia. A luat si premiu:)
In anii ’90 aveai “succes” in doua moduri: ca fata te culcai cu juriul festivalurilor comuniste de muzica usoara, ca baieth…trebuia sa ai bani si pile. Bani ca sa-ti tragi piese “gigea” cu compozitori consacrati, tot bani ca sa dai o spaga spre “impresari” sa te bage in spectacole, sa-ti lanseze videoclipiciuri, sa te dea la radio ..etc:)
Am fost insa descurajat. Ma “aciuasem” pe la Casa de Cultura a Sindicatelor din Constanta, eram un fel de “umplutura” in spectacolele care se organizau acolo. Nu pot sa zic ca eram o mare voce, sau un mare talent.
Cantam 2-3 piese, in timp ce oamenii inca isi cautau locurile in sala. Deplorabil cadru.
Dar eu eram happy:) Ma bucuram ca din politete …aplaudau la sfarsit Sau poate ca ascultau.
Oricum, ei venisera sa-i vada in spectacol pe Temisan, Catalin Crisan, Cotabita sau sa rada cu expiratii, inca de-atunci, Stela Popescu si Alexandru Arsinel.
Eram un ciutan fara perspective, dar cu mult tupeu. In fata mea era un “Blind Horizon”, dar eu nu-l vedeam. Tocmai pentru ca era “Blind”.
In timpul unui “mare” spectacol, “intitulat” am fost insa umilit. Si aici nu pun ghilimele. Doar ca acum rad de cat de prost am putut sa fiu:))))
Era “maaaaaaaaaaaaaareeeea” lansare a discului “Maria” la Constanta. Cuplul (??) Mihai Constantinescu si Anastasia Lazariuc, lansau in Constanta “supermegagiga discul” respectiv:D
Alaturi de ei, in acel spectacol, pe “mareata” scena – alte nume “sonore” din “usurimea muzicii romanesti”:
Temisan, Crisan, Madalina Manole, Anca Harletz (??? ), Silvia Chifiriuc ( actuala doamna Roman:D), nu stiu ce umorisiti…si…altii:)
Binenteles, recitalul a fost asigurat de “catelus’ cu paru’ lins” si “blondy mature sexy, ghe dinkolo ghie Prut”
Te-ar fi miscat pana la lacrimi peisaju’:)) Romanu-i frate cu basarabeanu’! Pana-n pat. Acolo deja se produce incestul
Organizatorii mi-au spus ca o sa “prestez” al 3-lea in spectacol. Slava Domnului, pentru prima oara…cantam si eu cu toate luminile stinse in sala. Am vorbit cu Mihai Constantinescu, i-am spus ca am 4 piese, era foarte incantat, m-a incurajat, m-a intrebat cine mi le-a compus, am zis ca-s ale mele, a scos un “wow” “ce tare!” ” bravo, tanar cantautor”.
A urmat prezentarea mea pe scena. Ei prezentau pe rand. Cand el, cand Legally Blonde from Chisinau.
Eu am avut “bafta” sa fiu prezentat de Catzelush:
“Urmeaza un baiat din Constanta, de-aici de la voi, tanar cantautor, si daca-l iubiti (??? wtf) si-l placeti…hai sa-l aplaudam pe…… Eugen Huculici !!!” ( s-a uitat pe biletel, ca era normal sa nu mai tina minte cum ma cheama).
Am intrat pe scena. Un inalt slabanog, cu o camasa albastra, cu o freza a la’ John Travolta, usor timid si timorat de sala plina, am preluat microfonu’ de pa’ la nenea Catelusu, a inceput negativu’ si am inceput sa cant… Scena, tipic anii 90, era frumos luminata de tot felul de jocuri de lumini, fum, efecte speciale, vocea mea de bariton se combina destul de bine si tare cu toata atmosfera aia, nah….pfffff… eram in heaven:)
A sunat bine, zic yo. Nu cred ca am falsat..(ce dreq..D) Oamenii au aplaudat maret, lung…pareau extrem de incantati.
Am cantat-o si pe a doua. Asta era o piesa mai lenta, de Corazon Espinado aseaaa;) La sfarsit, sala a aplaudat iar, s-a urcat o tanti pe scena si mi-a adus flori, si inca una…si mi-a mai adus un buchet. Ma simteam ca o invatatoare de 8 martie )))
A urmat a 3-a piesa…, iar cu foc iar cu joc “tzurai tzurai” – iar aplauze…..multe si marete:)))) Eram super happy!
Ma pregateam sa-mi prezint ultimul cantec, n-am mai apucat…
Mihai Constantinescu a intrat in scena, mi-a smuls microfonul din mana si a gangurit intr-un stil destul de grav:
“Eugen, la revedere…”
Era nervos, se vedea pe fatza lui ca…fierbea. M-am inclinat spre public, am ridicat o mana si am iesit…din “peisaj” spre culise.
Am vazut mai tarziu pe caseta video, avem pe cineva care filma in sala (deci: am probe…but who cares?:D) ca urmatorul comentariu a catelusului a fost “I-am zis sa cante doua piese, el canta 3″
S-a auzit o rumoare in sala. Oamenii…nu au prea apreciat gestul. “Show-ul” a continuat. Ceruse la inceputul spectacolului ca oamenii sa-i puna intrebari pe biletele, lui si Anastasiei:)
Dupa incidentul cu “Huculici”, normal ca sala il intreba numai despre mine: “de ce esti suparat pe Eugen?”
Unul dintre raspunsurile lui a fost: “este o lansare de disc a noastra! daca stiam ca are de gand sa faca recital, nu-l mai invitam”
Imediat dupa “incident”, a iesit de pe scena, dupa ce a prezentat pe cine trebuia sa prezinte…si a venit dupa mine pe holuri. A inceput sa urle ca un nebun “bah tu vrei sa ma nenorocesti? ce p***a matii mah? faci recital in spectacolu’ meu? esti un rahat, esti un nimeni bai cacatule!! lasa-te de muzica, si du-te la munca bah!”
Aveam doar 15 ani. Daca eram cel de-acum, probabil n-ar fi apucat sa-mi ia microfonul din mana, dar’mite sa mai zbiere pe hol N-am scos un cuvant. Aveam 2 variante, sa-l bat sau sa mananc bataie. Cei 7 ani de-acasa m-au indemnat insa sa il fixez in timp ce zbiera ca un bou, si sa-i multumesc Anastasiei “in gand” ca a venit sa aplaneze situatia “Mihai, e doar un copil!” “n-a stiut” )))
Io acu’ scriu si rad. Si cred ca tu esti pe jos, isn’t it?
Muaaaama, dar ce-a fost in sufletu’ meu dupa…Pffffff. Mi-am bagat picioarele in ea de Casa de Cultura si de spectacole. Mi-am bagat picioarele in ea de muzica usoara si gata:)
Totusi…dupa 2 ani, am constituit o mica formatie la Liceu. I-am zis: “New Life”. Am zis asa, macar de FUN sa cantam…sau sa incercam sa. Nu vroiam sa ne lansam, nu vroiam sa fim vedete. Am gasit niste super muzicanti pe la alte clase. 4 la numar. Repetam intr-o sala de clasa, dupa cursuri.
Am cantat totusi intr-un spectacol, unul singur insa…
Pe aceeasi scena de pe care plecasem “umilit” cu 2 ani in urma, cu o sala plina de elevi de la toate liceele din Constanta. Am cantat piese Compact si Depeche Mode. A fost un adevarat succes!
Din pacate nu le mai stiu numele tuturor, a trecut foarte mult timp. Stiu, pentru ca am tinut legatura, ca Stefan Craciun si Seby inca se mai ocupa de muzica, ba chiar au proiecte interesante in Constanta. Ionut, al doilea vocal…e mariner, e ofiter si umbla de colo colo pe mari si oceane 
) [ bine Johnny, GO GO GO!]:)))
Dupa “proiectul” (nu mai rade!:D) New Life, m-am lasat de muzica. Nu mai avea sens sa mai continui.
Visul meu, inca de mic, era sa lucrez la radio…si poate mai tarziu, sa ajung sa regizez filme. Sa le produc chiar.
Si asta fac. De 18 ani…fac radio si televiziune. E a doua mea casa. Si-mi place ce fac.
Dar prima “dragoste” nu se uita niciodata. La mine a fost valabil numai in muzica, pentru ca in viata personala “prima dragoste” e deja langa mine, si n-am cum s-o uit.
De prin 2000 am inceput sa ma joc cu niste programele de facut muzica. Am inceput sa-mi tot adun programele, plug-in uri, sunete, beat-uri, le-am pus “unele sub altele” si ..asa, nota cu nota, am inceput sa compun (IAR), de data asta pentru mine. Nu pentru celebritate, nu pentru vedetisme, nu pentru public. (Care public?:) ) … Asam, chiar de fun.
Sunt foarte putini cei care mi-au auzit compozitiile. Primele suna cam ciudatel, dar unele au avut chiar un feedback bun. Acu’ nah, trebuia sa cer o parere. Primisem chiar o oferta la un moment dat sa fac muzica pentru un film. Om cu scaun la cap, mi s-a parut totusi oferta prea “ieftina” pentru un film produs de un studio atat de mare si sonor. Am zis nu si …am facut o pauza. Mare!
Ma mai joc din cand in cand, si creez. Totul original, fara furaciuni si fara inspiratiuni de la “altii” gen copy-paste.
Ma destinde sa ma joc cu sunetele…si nu, nu vreau sa fac bani din asta. Am alte si alte idei cu care pot sa fac bani.
Imi doresc eu o Planeta fara BANI, asa cum spuneam si in talk-show-ul MAGIC NIGHTS, dar.. momentan pe Terra, nu exista alta solutie.
A! Te intrebi daca-l urasc pe Mihai Constantinescu? Neahhhhh… Din contra, ii multumesc ca mi-a luat microfonul ala din mana. A fost un motiv in plus pentru mine, ambitionant, de a face “altceva”.
Asa a fost mereu viata mea: Ia-mi jucariile, distruge-le! Eu voi face altele, mereu. Unele si mai!
Nu-l urasc, asa cum nu urasc pe nimeni. Ii doresc chiar sanatate ( pentru ca are nevoie) si…”succes” in continuare, atat cat mai poate…pe o piata in care nu prea mai are loc. Intr-un fel e …trist.
Iata ca “tineretea unora” …l-a invins.
Gata, ca am scris enorm. Sper ca nu te-am plictisit, dar cautam un motiv sa intelegi de ce am postat acum, in final, o mica “lucrare” de-a mea electronica si originala. O “lansez” acum si aici …cu mesajul:
“Tovarase Ion Iliescu, stiu ce-ai facut in ’89″…
Whocoolich – 89th Ghost
